Ion și Gheorghe stăteau pe marginea drumului, undeva lângă calea ferată, mestecând agale câte un fir de iarbă în timp ce priveau oile. La un moment dat, trece trenul de ora două cu un zgomot infernal: „taca-paca, taca-paca, taca-paca”.

După vreo zece minute de tăcere, în care doar praful ridicat de tren se mai așeza, Ion se scarpină tacticos sub pălărie și întreabă:

— Măi Gheorghe, tu te-ai întrebat vreodată de ce trenul ăsta face „taca-paca” când merge, deși șinele-s drepte?

Gheorghe nu răspunde imediat. Mai trece un sfert de oră, se uită lung după fumul locomotivei care se pierdea în zare, scuipă firul de iarbă și zice:

— Apăi, Ione, îi simplu. Îi chestie de matematică pură.

— No, cum așa?

— Păi, ia zi-mi tu mie: roata de la tren cum îi? Nu-i rotundă?

— Rotundă îi, Gheorghe, că doar n-o fi triunghiulară, că n-ar mai rula.

— Bun. Și care-i formula cercului, că am învățat-o noi la școală?

Ion stă, se gândește profund, privește spre cer ca să-și aducă aminte și, după alte câteva minute, zice:

— Apăi, parca era pi-er-pătrat.

Gheorghe dă din cap mulțumit, cu o logică de nezdruncinat:

— No, păi vezi, Ione? „Pi” și „er” sunt rotunde, n-au nicio treabă, se învârt frumos. Dar „pătratul” ăla, măi Ione… ăla e cel care bate în șine la fiecare rotație și face „taca-paca, taca-paca”!