Bulă și Ștrulă stau la o terasă, filosofând despre familie și destin după a treia halbă de bere.

— Băi Ștrulă, zice Bulă cu o voce gravă, soacră-mea e un înger, să știi!

Ștrulă oftează, se uită cu tristețe în pahar și îi răspunde:

— Norocosule! A mea încă trăiește, n-am ce-i face, e tare-n clanță…

Bulă îl privește cu milă și îl lămurește:

— Nu m-ai înțeles, măi! Ieri am dus-o la grădina zoologică, la secțiunea cu prădători mari. Din neatenție, soacră-mea s-a sprijinit de gardul leilor, gardul a cedat și a căzut direct în mijlocul lor. Erau acolo vreo șase lei africani, flămânzi, care au început să dea târcoale și să mârâie fioros.

Ștrulă se albește la față, se ridică pe jumătate de pe scaun și întreabă:

— Vai de mine, Bulă! Și ce-ai făcut? Ai sărit să o salvezi? Ai strigat după ajutor la îngrijitori?

Bulă mai soarbe o gură de bere, se lasă pe spătarul scaunului și răspunde cu un calm imperturbabil:

— Nu, Ștrulă. M-am uitat fix în ochii leului ăluia mai mare și i-am zis: „Băiatu’, sunt animalele voastre, vă privește ce faceți cu ele. Eu nu mă bag în problemele voastre interne!”