Bulă ajunge acasă spre dimineață, clătinându-se serios și cu un miros puternic de distilerie după el. Bubulina îl aștepta în hol, cu brațele încrucișate și cu o privire care tăia sticla.

— Bulă! Iar ai băut cu băieții până la ora asta?! Ai promis că te schimbi!

Bulă se sprijină cu un umăr de cuier și încearcă să-și focalizeze privirea:

— Iubito… te rog să nu ridici vocea. Vin de la o conferință foarte serioasă despre psihologia de cuplu și fericirea domestică.

— O conferință la cârciumă, nu?! Și ce-ai învățat acolo, filozofule, între două rânduri de pălincă?

— Am învățat un lucru esențial, zice Bulă, încercând să pară demn în timp ce îi fugea pământul de sub picioare. Am învățat că, într-o căsnicie modernă și fericită, bărbatul trebuie să aibă întotdeauna ultimul cuvânt!

Bubulina face un pas spre el, ridicând amenințător un făcăleț găsit strategic pe masa din hol:

— Auzi, măi curajosule? Și care este, mai exact, ultimul tău cuvânt în casa asta, înainte să-ți fac freza cu instrumentul ăsta?

Bulă se prăbușește rapid în genunchi și îngăimă cu o umilință profundă:

— Ultimul meu cuvânt este: „Am înțeles, iubito, te rog să mă ierți, că nu se mai repetă!”