Ion și Gheorghe stăteau liniștiți pe o prispă în Mărginimea Sibiului, uitându-se lung la drum, fără să scoată un cuvânt.

La un moment dat, oprește o mașină luxoasă cu numere de Germania. Șoferul coboară grăbit și îi întreabă:

— Excuse me, do you speak English?

Cei doi se uită lung la el, apoi unul la altul, și nu zic nimic.

— Sprechen Sie Deutsch? întreabă omul, sperând la un răspuns.

Tăcere totală. Ion mai trage o dată din pipă.

— Parlez-vous français? insistă străinul deja transpirat.

Niciun gest din partea ardelenilor.

— Parlate italiano?

Nimic. Turistul, văzând că n-are cu cine, dă din mână a lehamite, se urcă în mașină și pleacă cu scârțâit de roți.

După vreo zece minute de liniște deplină, Gheorghe zice rar:

— Măi Ioane… n-ar fi rău să știm și noi măcar o limbă străină, că uite, nu ne putem înțelege cu omu’…

Ion îl privește cu o logică imbatabilă și răspunde calm:

— No, și la ce i-o folosit lui, măi Gheorghe? Că el o știut patru și tot nu s-o înțeles cu nimeni!