Bulă ajunge acasă de la serviciu și o găsește pe soacră-sa în pragul ușii, cu două valize mari și un batic legat strâns sub bărbie.

— Sărut mâna, mamă soacră! Dar ce-i cu bagajele astea? Unde vă grăbiți așa, că de-abia ați venit acum trei săptămâni? întreabă Bulă, cu un rânjet pe care se chinuia din răsputeri să-l mascheze.

— Păi, Bulă dragă, mă duc la gară. M-am gândit că v-am stresat destul și e timpul să mă întorc la mine în sat, că am lăsat găinile singure, răspunde soacra oftând.

— Vai, dar nu se poate! Mai stați măcar la o cafea, la o prăjitură… Chiar așa, pe fugă?

— Nu pot, maică, am tren la ora 16:00 fix și e deja 15:40. Dacă nu plec acum, îl pierd!

Bulă, cu o sclipire în ochi, se uită la ceasul de la mână, apoi la cel de pe perete și spune radios:

— Ei, lăsați, mamă soacră, nu vă faceți griji! Stați jos, scoateți haina, că vă fac eu un ness… Am dat eu toate ceasurile din casă cu două ore înainte azi-dimineață, special ca să fiu absolut sigur că nu pierdeți trenul ăla!