Ion și Gheorghe stau pe prispă, privind fix spre drumul de țară unde praful nu s-a mai ridicat de vreo trei ore.

Gheorghe, după ce pufăie prelung din pipă și se scarpină după ureche, întreabă cu jumătate de gură:

— Măi Ioane… tu știi de ce e tăcere așa mare pe uliță astăzi?

Ion se uită la un nor care trece leneș pe cer, mai așteaptă vreo cinci minute să se așeze gândurile și răspunde rar:

— Apăi, or fi toți la coasă, Gheorghe. E vreme de lucru.

Mai trece o oră de liniște deplină. Deodată, o mașină străină, plină de praf, oprește chiar în dreptul lor. Șoferul, vizibil pierdut, coboară geamul și întreabă în engleză:

— Excuse me, do you know how to get to the nearest gas station?

Cei doi se uită lung la el, fără să clipească. Șoferul, văzând că nu primește răspuns, încearcă în germană, apoi în franceză, dând din mâini disperat. În final, oftează adânc și pleacă mai departe în trombă.

Gheorghe, după ce se mai așază praful, zice îngândurat:

— No, vezi Ioane? Ce bun e să știi limbi străine în ziua de azi…

Ion scuipă o sămânță, se uită lung după mașină și conchide calm:

— Apăi… și la ce i-o folosit, Gheorghe? Că de plecat, tot a plecat!