La școală, învățătoarea le dă copiilor o temă provocatoare: să construiască o situație care să se încheie neapărat cu expresia „probabil că”.

A doua zi, începe verificarea temelor. Alinuța, cu fundițele perfecte, se ridică prima:

— Doamna învățătoare, aseară cerul era plin de nori negri și vântul sufla cu putere. Probabil că va ploua.

— Foarte bine, Alinuța! O observație meteorologică corectă, spune învățătoarea zâmbind.

Vine rândul lui Ștrulă:

— Tata și-a lustruit pantofii de duminică, s-a dat cu parfum și a verificat dacă are portofelul la el. Probabil că va ieși în oraș cu mama.

— Excelent, Ștrulă! O deducție logică bazată pe indicii clare.

În final, se ridică și Bulă, cu un aer extrem de serios:

— Doamna învățătoare, eu am văzut-o pe bunica mea ieșind în curte, grăbită, cu un ziar sub braț…

Învățătoarea așteaptă restul propoziției, dar Bulă se așază la loc.

— Și, Bulă? Unde-i „probabil”?

— Păi… probabil că se duce la WC, că ea oricum nu știe să citească!