Ion și Gheorghe, proaspăt ajunși la oraș, intră într-un restaurant de lux, din ăla “molecular”.

– No, măi Gheorghe, tu vezi ce-i aici? Toate-s lucioase, zici că-i în navetă spațială!

– Taci, Ioane, că ne facem de minune. Ia și citește tableta aia, că aia-i meniul.

Vine un chelner la patru ace, se înclină și întreabă:

– Bună seara! Doriți să degustați astăzi conceptul nostru de “deconstrucție de sarmale”?

Ion se uită lung la el, apoi la Gheorghe:

– Măi tinere, noi am venit să mâncăm, nu să dărâmăm ziduri. Ce-i aia “deconstrucție”?

– Adică primiți un nor de varză, o spumă de porc și un praf de mămăligă, explică chelnerul mândru.

– Și cât costă noru’ ăsta? întreabă Gheorghe, scărpinându-se în ceafă.

– Două sute de lei porția, domnule.

Ion oftează, scoate portofelul și zice:

– No, bine… adă-ne două. Dar să fie nori de furtună, că ni-i foame rău!

După zece minute, vine chelnerul cu două farfurii uriașe, goale în aparență, pe care era doar o pată de sos și un fir de mărar.

Ion se uită, tace, gustă pata cu degetul și-l întreabă pe Gheorghe:

– No, Gheorghe, cum ți se pare?

– Ioane, e bun… da’ parcă prea repede s-a înseninat pe farfurie.

– Auzi, măi tinere, strigă Ion după chelner, plata cum se face?

– Tot digital, domnule. Doar apropiați cardul de acest senzor invizibil.

Ion scoate telefonul, îi face o poză unei bancnote de cinci sute de lei și i-o întinde chelnerului.

– Ce e asta, domnule? se revoltă chelnerul.

– No, ce să fie… e o deconstrucție de plată. Te uiți la poză până te simți plătit, că și noi tot așa ne-am săturat!